ADN Online - Arta, dans si noutati

Despre

Mihai Mihalcea sau Farid Fairuz?

Mihai Mihalcea sau Farid Fairuz?

de Cristiana Gavrilă

Un artist misterios venea în 2010, la Centrul Naţional al Dansului. Individul devine suspect când începe să îl atace dur pe coregraful Mihai Mihalcea, directorul CNDB. Cei care au sărit în apărarea lui au rămas uimiţi. Mihalcea îl recunoaşte public pe Farid. Sunt unul şi acelaşi tip. Sau doi într-un singur om. Pe unul îl întâlniţi încercând să rezolve eternele probleme ale Centrului, de celălalt vă puteţi împiedica pe stradă, la Universitate sau la mall. Şi să nu credeţi că este o farsă. Farid Fairuz este modul coregrafului Mihai Mihalcea de a fi liber şi de a se exprima.

Eşti foarte prezent cu proiecte în afară. Comparativ cu alte spaţii se face experiment în dansul contemporan de la noi?

Este clar că nu este cel mai bun climat, dar nici nu ar avea cum să fie, în condiţiile în care se face dansul la noi. După 1989, niciun ministru al culturii nu a reuşit să scaneze întreg peisajul cultural şi să vadă care sunt problemele lui reale. Este adevărat că experimentul nu poate fi înregimentat de niciun minister sau de vreo instituţie mamut, dar spun aceste lucruri ca să descriu puţin climatul exact de la noi. Realitatea reclamă nişte lucruri, iar informaţia a rămas încremenită în acelaşi punct în acest minister. Ar trebui reevaluete mutaţiile care s-au produs şi desenată o nouă hartă a ceea ce se întâmplă, mi se pare o prioritate naţională în acest moment. Există un dezechilibru foarte mare la nivelul resurselor, dansul simte asta din plin. 

Sunt multe zone, unde fenomenul a luat-o înaintea sistemului instituţionalizat...

Şi cei care se ocupă de administrarea culturii nici nu au habar de ceea ce se întâmplă în afara biroului lor. Şi atunci, sigur, că nu este cel mai propice climat pentru a face cultură în România. Totul devine restrictiv.

Avem exemple când reacţiile în faţa unui sistem care nu mai are legătură cu realitatea vie a fenomenului pot naşte un climat constructiv. Nu spun că lipsa unui spaţiu pentru spectacole sau lipsa banilor pot fi motivante, dar...

În ciuda acestei stări deloc motivante, se întâmplă foarte multe lucruri, totul e mult mai animat, mai alert, mai ofertant. Dacă ne uităm pe facebook acum şi vedem câte evenimente se întâmplă în toate zonele, rămâi mirat. Dar toate sunt făcute de nişte oameni pasionaţi, nişte nebuni fără niciun fel de resurse, dar care insistă, ajung să pună bani din buzunar ca să facă un lucru. E bine că oamenii se mişcă, încearcă, dar mai departe nu se mai întâmplă nimic, pentru că aceste iniţiative independente rezistă doi-trei ani. Degeaba fac unii eforturi supranaturale dacă nu se iese din bucla asta de dezinteres. Totul se uită şi de fiecare dată trebuie să o luăm de la zero. Paradoxal, scena independentă este foarte activă şi foarte ancorată la ceea ce se întâmplă în lume, însă din păcate, nu prezintă niciun grad de continuitate pentru că lucrurile se petrec cu întreruperi.


Din aceste probleme pe care le are Mihai Mihalcea, legate de funcţionarea sistemului, s-a născut Farid?

Şi din acestea, dar mai ales din multe altele... Nici nu ştiu dacă le-am conştientizat pe toate, pentru că eu sunt un tip mai mult intuitiv. Las foarte mult din accident să devină parte din practica mea. Am un soi de încredere în ceea ce înseamnă accident şi în artă, şi în viaţă. Accidentele sunt atât de conectate cu o zonă profundă a mea încât, dacă am liniştea şi răbdarea de a-mi lăsa timp şi a refuza presiunea reacţiilor imediate la tot felul de stimuli, lucrurile se mută în alt plan. Dacă zic că devin mult mai profunde, sună clişeistic şi nu vreau deloc asta...

Să spunem într-un raport mai sincer cu tine şi mai aproape de tine...

Şi cu mine, şi cu lumea, şi cu locul în care mă aflu, cu timpul, cu tot ceea ce vreau să fac...

Citind declaraţiile tale despre Farid, sau ale lui despre tine, am avut două senzaţii distincte. Prima era că sunt foarte amestecate lucrurile şi cumva nu le controlezi, nu ştii unde se termină Mihalcea şi de unde începe Farid să se exprime. A doua, că poveste cu personajul inventat este o bună strategie de marketing...

La apariţia lui Farid am fost real suspectat că este o mişcare de imagine foarte inteligentă. Mi-au spus mulţi acest lucru. Li se părea prea căutată, prea aranjată toată povestea încât să nu fie făcută cu o intenţie clară. Dar n-a fost deloc aşa... Farid a apărut într-o perioadă complicată pentru mine, când îmi doream să mă întorc la latura artistică, la ceea ce făceam înainte de a deveni director la CNDB. Eu abandonasem aceste gânduri foarte conştient că nu pot să fac amândouă lucrurile. Când am simţit din nou nevoia să mă întorc la ceea ce eram înainte, m-am regăsit extrem de uzat, şi numele Mihai Mihalcea îmi suna îngrozitor de uzat prin birocraţie. Dacă vrei, asta este puţin partea superficială a lucrurilor... De fapt, lucram la „Bun rămas”, acel spectacol în care vroiam să descânt cultura română şi scap românul de traume, să îi curăţ scamele de pe creier, toate rămăşiţele pe care le tot târâm cu noi, aşa gândeam eu atunci, dar am văzut la televizor o un reportaj despre cinci vrăjitoare de la Cluj, care au făcut o procesiune pentru a scoate răul din Parlamentul României. Mi s-a părut genială faza, şi pica la fix peste preocuparea mea despre delirurile care apar în public. După acest moment, mi-am dat seama că trebuie să-mi scriu o biografie fictivă, ideea mi-a venit organic, nu m-am gândit nicio clipă la ce ar însemna asta sau că va trebui să-mi asum în totalitate un personaj, să-l port eu cu mine mereu, să încerc să-i creez o identitate şi să-i susţin un discurs întreg. Toată biografia fictivă a lui Farid am scris-o dintr-o răsuflare, într-o jumătate de oră, fără să încerc să caut nimic, fără să gândesc ce ar da bine pentru un personaj inventat, venea pur şi simplu...

Ca într-un dicteu automat... I-ai citit pe suprarealişti?

M-am intersectat puţin cu lucrurile acestea, dar nu pot spune că sunt un cunoscător.

Citind biografia lui Farid, am avut sentimentul că este vorba despre un personaj dintr-un roman. Nu te tentează scrisul?

Despre mine s-a scris mai demult, am şi folosit asta la o platformă a dansului, cred că prin 1999, că sunt „coregraful cel mai talentat din punct de vedere literar”. Oamenii îţi creează imaginea din informaţiile pe care le au despre tine. Deja îţi creează o traiectorie, un parcurs la care se aşteaptă ei. Dacă ştiu că eşti coregraf, orice alt lucru ai face pe lângă asta, devine suspect. Ori, la mine, mişcarea este doar unul dintre mijoacele la care apelez şi nu mă simt deloc în confort când sunt etichetat drept coregraf. Nu pentru că aş vrea să fiu mai interesant, că aş vrea să fiu sofisticat, dar spectacolele mele au un concept unde se îmbină mai multe mijloace.

De fapt, o zonă a experimentului în dansul contemporan se bazează şi pe acest amestec, nu?

La mine a venit foarte natural, într-un context pe care toţi l-am simţit cumva. Eram la prima Platformă a Dansului Contemporan, iar unii dintre noi am simţit că nu ne mai putem exprima în aceleaşi forme, că trebuie schimbată abordarea şi discursul, schimbat cumva drumul. Aici, nefiind resurse şi spaţii, mai toţi am plecat cu rezidenţe în afară, am lucrat în alte părţi şi ne-am întors cu o altă acumulare de informaţii. Când am revenit, noi eram schimbaţi, dar lipsea schimbarea la nivelul publicului.

Adică voi aţi ars nişte etape, dar publicul a rămas în acelaşi punct.

Da, aici s-a produs o ruptură sensibilă. Dacă, în alte zone culturale, publicul a avut posibilitatea de a acompania artiştii în diverse momente, la noi nu a fost aşa.

Şi cum se poate suda această ruptură? Că fără public nu prea se poate.

Acest lucru l-am urmărit, în primul rând, prin tot ce am făcut la CNDB. Am însoţit toată partea artistică şi cu un discurs teoretic, am încercat să ne formăm publicul. Şi chiar se născuse un nucleu acolo. Am crezut că publicul va migra după noi, dar din păcate nu s-a întâmplat acest lucru.

Este o povară să fii „doi într-unul” şi să te împarţi între ei?

Deloc, lucrul acesta mi-a oferit libertate, dar există o grijă, o preocupare permanentă pentru că am produs confuzie chiar şi la nivelul contactelor mele internaţionale. Este foarte greu să le explic faptul că e acelaşi om, dar că acum sunt Farid Fairuz şi fac altceva decât ceea ce făcea Mihai Mihalcea. Partea de comunicare este dificilă pentru că Farid este cam ţăcănit şi îşi asumă tot felul de demersuri care deranjează sau şochează.

Mihai Mihalcea ar putea să fie ţăcănit şi să-şi asume aceleaşi lucruri?

Mihalcea avea prea mult bun simţ. El este din zona aceea raţională, e un om decent şi care nu vrea să deranjeze, are grijă cum se prezintă pentru că trebuie să vorbească mâine la minister, trebuie să fie foarte oficial.

Când ne-am întâlnit mai devreme, mă aşteptai aici foarte cuminte. Acesta era Mihalcea. Dacă mă întâmpina Farid, cum ar fi fost întâlnirea?

Nu ştiu, probabil ţi-ar fi povestit că e rupt, e varză, că a fost aseară undeva, a băut mult şi a ascultat-o pe Marina Voica. Lui Farid îi place să se distreze. E foarte stresat că acum are de făcut un lucru aproape de actor, are de învăţat un text în engleză. Farid, în general, e mult mai praf decât Mihalcea, dar vrea să fie aşa pentru că îşi asumă un fel de experienţă care nu este deloc calculată.

Când l-ai recunoscut public pe Farid, şocai: „nu pot să controlez ce spune şi ce face el” sau „Farid îl stăpâneşte pe Mihalcea”. Acum, îmi pari mult mai reţinut în astfel de prezentări. Parcă şi Farid e mai potolit...

Aşa este, dar asta vine din faptul că el a fost asimilat cumva, e deja parte din peisaj. Nu mai simt nevoia de a explica, de a detalia. Probabil că la început simţeam nevoia de clarificare, lumea trebuia să ştie că Farid Fairuz este imprevizibil. Şi poate era şi o formă de apărare a mea la momentul acela. Acum nu mai simt nevoia să mă apăr cu declaraţii.

Împărţirea între două personaje atât de diferite, este şi  un fel de ordine interioară, aranjată sub două măşti sociale?

Mi-a fost greu să identific ce fel de prezenţă îmi este solicitată, este diferit ceea ce simţi tu ca artist, altceva ce şimţi că se aşteaptă de la tine. Nu să fiu în întâmpinarea aşteptărilor sau să fiu aclo unde mi se cere, mă interesează pe mine. Dar, uneori, nu mai ştiu cum să mă port în societatea asta care îmi pune atâtea probleme. Dar există şi posibilităţi să-ţi asumi alunecările, să te joci cu ele sau să faci ceva cu ele. Altfel rişti să ajungi la o schizoidie din aceea care chiar te macină, te duce spre delirurile complicate, cele care bulversează. La nivelul publicului se manifestă aceste deliruri, sunt consumatori mulţi de aşa ceva, există oameni care trăiesc prin asta. Delirul ăsta dement capată un spaţiu înfiorător, a devenit prime time, susţine o întreagă industrie. Eu mă crucesc de ceea ce se întâmplă, dar m-am adaptat cumva, însă Farid reacţionează.

Dar publicul cum încasează aceste reacţii ale lui Farid?

Cei care cunosc mai bine demersul se amuză, pentru ei nu este ceva neobişnuit, ştiu că este parte a unui demers. Cred că ceilalţi au foarte mari rezerve, pentru că simpla apariţie a unui bărbos deghizat într-un fel de guru nebun creează puţină dezorientare. Îmi aduc aminte că la deschiderea Festivalului One World Romania, am făcut acel performance cu strângerea de fonduri pentru moscheea mântuirii neamului şi ceream bani la intrare, aveam şi o machetă a viitoarei construcţii. Publicul era destul de bulverat şi reticient, prima reacţie e de respingere.

Acolo era o categorie de public, dar când faci asta la mall sau în Piaţa Universităţii?

Trebuie să fiu foarte atent, pentru că risc să fiu halit de tot angrenajul ăla şi să devin doar o mascotă în serviciul unei marje de aşteptare. Atunci, tot la nivelul discursului şi al acţiunilor pot să lucrez. Când nu se ştia că Farid sunt eu, a existat un moment când m-am simţit ca un fel de tip care face farse. Lucrurile nu stau deloc aşa, jucându-mă puţin cu managerul Mihalcea, adică poziţia autorităţii unei instituţii publice, mi s-a părut că este important să dau semnalul că pot fi văzute şi altfel lucrurile. Că ne putem asuma o libertate mai mare, de aceea nu am dorit să rămân un anonim sub tot felul de farse. Mi s-a părut interesant şi important să se afle cine se joacă şi, mai ales, de ce. La fel stau lucrurile şi când merg în aceste spaţii, trebuie să se înţeleagă „de ce”.

BIO:

Mihai Mihalcea

Coregraf, directorul Centrului Naţional al Dansului

A fost artist în rezidenţă la Tanzquartier Wien, Centrul Naţional al Dansului Paris, Hebbel Theatre Berlin, Centre Chorégraphique National de Franche-Comte a Belfort, La Manufacture, Atelier du Rhin – Centre dramatique regional, Colmar.

A dansat şi a creat spectacole şi lucrări coregrafice prezentate în: Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Polonia, Olanda, Belgia, Elveţia şi Slovenia.

Prezenţa sa pe scenele internaţionale a fost remarcată în publicaţii ca: Le Monde, Berliner Zeitung, Paris-Match, Liberation, Danser, Ballet-Tanz International, Dance Theatre Journal, La Reppublica.

Din 2010 a decis să-și ficționalizeze biografia și să-și semneze toate lucrările sub pseudonimul Farid Fairuz.

Farid Fairuz este născut la Beirut dintr-o mamă libaneză și un tată evreu. De-a lungul vieții rămâne marcat de povestea de dragoste tulburătoare dintre părinții săi, care au trăit în clandestinitate vreme de 10 ani migrând mereu între Turcia, Siria, Liban și Iordania. După dispariția tragică a acestora în războiul din Beirut, este adoptat de doi beduini care îl cresc cu lapte de cămilă și îl educă conform credințelor lor. Fairuz are un comportament diferit de ceilalți copii de vârsta lui și dovedește o sensibilitate maladivă. Destinul îi surâde la vârsta de 11 ani când este înfiat de o bogată familie iordaniană care se ocupă cu atenție de studiile lui. Astfel Farid Fairuz ajunge să studieze muzica popoarelor arabe, dansul oriental, dansul clasic și contemporan, iar apoi creează spectacole și dansează vreme de câțiva ani în Europa și Statele Unite ale Americii fiind privit ca o curiozitate.

În timpul unui spectacol, o întâmplare ieșită din comun îi schimbă radical existența. Această întâmplare, povestită în șoaptă numai celor foarte puțini apropiați care îl înconjoară, îi dezvăluie adevăruri tulburătoare și perspective stranii ce îi indică un drum nou. Încurajat de ceea ce simte din ce în ce mai puternic, Fairuz renunță la coregrafie devenind medium și expert vizionar în percepții extrasenzoriale.

Deși își continuă existența în maximă discreție, zvonurile au făcut însă tabloidele din lumea întreagă să scrie că Fairuz nu are vârstă, că nu are o identitate precisă, și că are puterea de a intra în corpul altor persoane, alegând corpul gazdă în funcție de intensitatea cu care acestea manifestă disfuncții ale sistemului limbic.

Predicțiile sale au ajutat personalități din lumea întreagă pe care le ghideză în demersurile lor profesionale și personale. Dalida, Daiana Ross și Cher au traversat momente de cumpănă în care i-au cerut sfatul. Se spune că celebrul talisman purtat de Eartha Kitt în filmul Catwoman era un cadou oferit acesteia de Fairuz și că genele false purtate la ultimul concert de Shirley Basssey au fost alese în secret de acesta.
După o vreme petrecută rătăcind din nou prin deșert pașii îl poartă spre România, unde găsește că imaginația și spiritul oamenilor sînt foarte bogate, și unde află un loc foarte prielnic pentru activitatea de medium și vizionar. Se spune că unul dintre corpurile gazdă pe care le locuiește de preferință, după cel al celebrei dive libaneze al cărei nume îl poartă, este cel al coregrafului Mihai Mihalcea, pe care l-a ajutat să câștige concursul de director al Centrului Național al Dansului din București ocupându-i corpul, și apărându-l de procesiunile malefice cu o amuletă dăruită în deșert de un bătrân beduin.

În 2009, Farid Fairuz s-a lăsat condus de ultimele sale presimțiri și a revenit aproape de lumea spectacolului. După o procesiune înfăptuită într-un orășel obscur din Polonia a inițiat procesiunea ”Bun rămas! (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic)!” în care se regăsesc o parte din percepțiile sale extrasenzoriale recente. Se spune că această lucrare poartă un mesaj secret încifrat în mintea coregrafului pe care îl locuiește deseori, și este rezultatul unui amalgam haotic de tehnici de magie și clarviziune.





Articole similare

Lasa un comentariu


Comentarii

birrxina
20 feb 2016 @ 02:37

http://buydiflucan-online.org/ - Diflucan <a href="http://pharmacyonline-for-sale.com/">Pharmacy Online</a> http://40mg-lasix-buy.com/