ADN Online - Arta, dans si noutati

Despre

Ivan Vîrîpaev – Dansul Delhi


de Alexandra GÎrbea

Nefericirea fericită a dansului nedansat

Scurta vizită la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu mi-a adus anul acesta o surpriză interesantă. În două zile de spectacole de teatru și de dans experiența care m-a atins cu adevărat a fost întâlnirea cu opera lui Ivan Vîrîpaev, dramaturg, actor si regizor rus, autorul piesei Delhi Dance și regizorul filmului cu același nume. În urma unui spectacol lectură în regia lui Bogdan Sărătean, am avut șansa de a urmări și filmul rus pe care îl recomand oricărui iubitor de dans, de cinema și de viață. Ivan Vîrîpaev a reușit să creeze o coregrafie textuală și cinematografică marcantă în care cuvintele și situațiile dintre personaje sunt orchestrate impecabil pentru a crea o percepție clară asupra unui dans văzut doar de către ochiul intuitiv.

Operă mozaicală, Delhi Dance este compus din șapte scene care surprind dialoguri între cinci personaje aflate într-un spital reunite în mod diferit de același context: moartea unei persoane iubite. Moartea este tratată în film printr-o simplă și totuși puternică antiteză cu viața: moartea este lipsa sentimentelor. Fiecare veste a morții este primită cu o răceală uimitoare, cu o inimă nemișcată locuită de un implacabil anti-sentiment. 


Între durere, dragoste și moarte apare așa-numitul dans Delhi, un dans care metamorfozează durerea în frumusete, exprimând și manifestând viața prin cele mai intense sentimente. Un dans născut dintr-o durere adâncă, dintr-o empatie vie a suferinței umane, o durere identică cu cea cauzată de un fier înroșit înfipt în inimă și care se topește în aura dansului pentru a lăsa loc fericirii. Un dans care devine sfânt, care conține în sine minunea vieții, care nu poate fi descris în cuvinte, și care, chiar dacă sperăm să-l vedem la sfârșitul filmului, rămâne în memorie ca cel mai frumos dans pe care nu-l vom vedea niciodată. Prin aceasta mi s-a părut uimitor talentul lui Vîrîpaev: a creat memoria unui dans pe care nu l-am văzut, a creat senzatia receptării unei frumuseti efectiv inexprimabile, care cu siguranță va predomina multor spectacole de dans pe care le-am văzut. Așa cum cele mai intense sentimente nu pot fi exprimate în cuvinte, la fel cel mai frumos dans nu poate fi exprimat în mișcări. Este momentul în care dansul devine metafora vieții, în care dansul este de fapt durere, iubire, frică, încredere, admirație sau frustrare. A trăi înseamnă a dansa pe ritmul inimii.





Articole similare

Lasa un comentariu


Comentarii

Nu exista nici un comentariu la acest articol.