ADN Online - Arta, dans si noutati

Despre

La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan

  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  1
    Credite: Liviu Ștefan
  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  2
    Credite: Liviu Ștefan
  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  3
    Credite: Liviu Ștefan
  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  4
    Credite: Liviu Ștefan
  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  5
    Credite: Liviu Ștefan
  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  6
    Credite: Liviu Ștefan
  • La o cafea și un croissant cu Judith State@Mall Vitan  7
    Credite: Liviu Ștefan

de Sandra Mavhima

A treia zi după atelierul cu Massimo Gerardi și Brice Mousset m-am întâlnit cu Judith State să discutăm despre cele întâmplate, de fapt, ca eu să-i pun întrebări și ea să-mi răspundă.

Cum i-ai cunoscut pe Massimo Gerardi și Brice Mousset?

Pe Massimo l-am cunoscut în urmă cu 4 ani în București, când a venit să susțină un casting pentru realizarea unui spectacol de dans contemporan la Teatrul Odeon (“Depeche Dance”), iar pe Brice acum 2 ani la New York, urmându-i cursurile de dans contemporan din cadrul BDC (Broadway Dance Center).

Ce feedback-uri ai primit din partea lor după cele două workshopuri?

Amândoi coregrafii sunt foarte deschiși în fața acestui dialog internațional pe care încerc să-l susțin și promovez, și au spus că se vor întoarce bucuroși cu orice ocazie viitoare.

Din partea amândurora feedback-ul a fost în mare parte același: există potențial, însă neșlefuit. Lipsa cursurilor se resimte puternic, dar în aceeași măsură se observa și comoditatea generală din rândul dansatorilor. Faptul că nu există o continuitate în programele de pregătire nu este o scuza nici pentru stagnarea nivelului personal și nici pentru lipsa unei atitudini generale profesioniste. Aici fac referire la faptul că atât Brice cât și Massimo, în cazul ambelor stagii, au fost cel puțin surprinși de faptul că unii dansatori nu au participat integral la cursuri (chiar dacă și-au asumat asta conform regulamentului), ca deși problema lipsei programelor de pregatire pare că ne afectează, unii dansatori au preferat de multe ori să stea pe margine “în siguranță”, decât să “riște” să greșească în cazul unor combinații mai dificile, de faptul că se întarzie în mod regulat…

Cu siguranță este o problemă de rigoare și de disciplină personală în rândul nostru, dar nu cumva este și motivul că dacă ieșim pentru câteva zile dintr-un proiect, mai ales comercial, riscăm să ne piedem locul? În condițiile în care nu sunt suficiente spectacole sau proiecte de dans contemporan, pare justificat ca majoritatea dintre noi să nu renunțe la un job care aduce cât de cât un confort financiar și vizibiliate. Care mai este atunci sensul să ne antrenam pentru câteva zile, daca nu avem unde să dansăm?


Îți răspund cu o întrebare: care este motivul principal, esențial pentru care tu dansezi? Iar cu această întrebare se cerne tot.

Este vorba, cred eu, de setarea unor priorități.

Și cred că ordinea ar trebui sa fie inversă: “avem unde să dansam pentru că suntem antrenați”, nu “ne antrenam ca să avem unde dansa”. Și dacă într-adevar am fi antrenați, cred că s-ar ivi și ocaziile spectacolelor.

Cât despre problema proiectelor comerciale… Comunitatea noastră este extrem de mică. În zona comercială tot noi suntem, mai mult sau mai puțin, aceiași care ne întalnim la toate castingurile, la toate spectacolele (sau, mă rog, la spectacole nu prea, dar asta este o altă problema). Așadar, dacă într-adevar ar exista acea susținere între dansatori – de care avem realmente atâta nevoie ca să putem face ceva calitativ și de durată și pentru a forma acea comunitate unită și creativă – nu s-ar pune problema pierderii unui job pentru că vrei să te antrenezi. Este absurd! Acel antrenament, indiferent de stilul abordat, te va face în ultimă instanță mai bun. Ce vreau practic să spun este că, dacă există energie, voință într-o direcție, lucrurile se pot întampla. Dacă nu, exact cum a spus și Brice, putem să ne petrecem întreaga viață căutând scuze și motive pentru care nu facem și nu se întamplă un lucru sau altul. La capătul liniei, pentru mine cel puțin, este o chestiune de alegere, de ce vrei și ce nu vrei să faci.

Știu că faci parte din categoria restrânsă a artiștilor care “supraviețuiesc” prin meseria pe care o practică. Ce presupune pentru tine acest lucru?

În primul rând, cuvântul “supraviețuire” sună puțin prea dramatic și-mi inspiră ceva ce abia se întamplă, cu greu… Și nu este acesta cazul. Am fost întotdeauna un liber profesionist mulțumit și mi-am ales proiectele din care am facut parte cu mare cumpătare și respect față de ceea ce îmi place și mă reprezintă. Nu pot spune că este întotdeauna ușor sau că am în permanență de lucru, însă caut calitatea, nu cantitatea, iar pentru obținerea ei nu am simțit niciodată că fac vreun sacrificiu, indiferent de dificultăți.

În ceea ce privește instituțiile, organizațiile și oamenii implicați în dezvoltatea dansului contemporan, unde consideri că sistemul nu funcționează? Ce crezi ca dansator și ca proaspăt manager că ar trebui schimbat în maniera de dezvoltare și promovare a dansului contemporan?

Am pomenit asta și în ultima zi de stagiu, în cadrul sesiunii de întrebari și răspunsuri cu coregrafii. Cred că folosim prea des cuvântul “comunitate” dar ii exercitam prea puțin caracteristicile definitorii. Cred ca focusul general este către individual, către personal, ori dacă micile conflicte, interese sau orgolii ar fi lăsate deoparte, dintr-un efort comun ar putea ieși multe lucruri bune.

S-ar putea organiza stagii de o mai lungă durată în școala, în facultate, în cadrul instituțiilor de profil, ca să existe diversitate și actualitate în programele de pregătire a elevilor și dansatorilor profesioniști.

În al doilea rând, mie personal, mi-ar face o mare placere să văd mai mult dans. Știu ca lucrurile s-au schimbat și se schimbă enorm în continuare și că aria performativa a dansului contemporan și-a modificat structura către noi abordări, însă simt că se încearcă atât de mult impunerea acestora, încat parcă oamenii uita să mai… danseze. Susțin cu totul diversitatea exprimării artistice, însa nu limitarea acesteia.

Să văd “booty Looting” (Wim Vandekeybus) în cadrul festivalului eXplore Dance Festival a fost o gura de aer pentru mine și hrană sufletească pentru două săptămăni (și mănânc mult). Mi-ar plăcea să pot face asta mai des, (să merg la spectacole de dans contemporan) și, ca și mine, sunt sigură că și ceilalți dansatori s-ar simți, mai devreme sau mai târziu, inspirați și motivați de acestea. 


Mai multe informații despre Judith State puteți găsi pe judithstate.com




Articole similare

Lasa un comentariu


Comentarii

Nu exista nici un comentariu la acest articol.