ADN Online - Arta, dans si noutati

Despre

ATTILA BORDAS

ATTILA BORDAS

de Alexandra Gîrbea

Spre totalitatea artei spectacolului

Attila Bordás este coregraf, regizor, dansator, actor, poet şi DJ. Crede în interdisciplinaritatea artelor performative, creează spectacole de teatru-dans, teatru fizic şi teatru liric. Lucrează în calitate de coregraf pe lângă regizori de teatru importanţi: Silviu Purcărete, Péter Novák, Miklós Bács, Cristi Juncu şi László Babarczy. Întotdeauna caută calitatea, adevărul artistic şi originalitatea în tot ceea ce face. Am avut norocul să îl prind pe Attila Bordás în trecere prin Bucureşti...

Ce te-a determinat să alegi masterul de regie de la Târgu Mureş?

Înainte să intru la Coregrafie, timp de şase ani, am făcut parte dintr-o trupă de teatru alternativ din Sfântu Gheorghe, care funcţiona pe lângă liceul de coregrafie. Am ales să urmez masterul de regie pentru a aprofunda cunoştinţele pe care le aveam şi pentru a avea un atu oficial în calitate de regizor. Pe lângă şi peste ceea ce înseamnă dansul, mă interesează fenomenul legat de teatru, scenă, cum poţi să aduni nişte oameni şi să comunici pentru alţii. 

Ce crezi că poate oferi teatrul şi dansul nu?

Aş putea să şi inversez întrebarea şi să răspund la ambele, pentru că fiecare are avantajele sale. Ceea ce diferă este dificultatea de a face un spectacol de dans şi, mai ales, de a reuşi să ajungi prin el la spectator şi ca emoţie, şi ca gând, să îl determini să perceapă nu neapărat povestea, ci emoţia. Din punctul acesta de vedere, e mult mai greu să realizezi un spectacol de dans decât o piesă de teatru. Am impresia că dansul e mult mai sensibil şi foarte puţini ajung la nivelul la care pot comunica prin dans sau pot să-i determine pe interpreţi să comunice prin dans. În teatru există o poveste, cuvinte, personaje, evoluţia lor, drama lor, avem lucruri mai concrete de urmărit şi e mult mai simplu să ajungi la spectator când acesta se identifică cu oricare dintre ele. În dans este foarte greu să ajungi la nivelul acesta. Teatrul este ca un roman şi dansul ca o poezie liberă... iar poezia liberă poate să fie ciudată, fără ton, fără rimă, ca multe dintre spectacolele de dans, dar poate fi mai emoţionantă decât un roman.

În orice caz, cred că suntem în punctul în care toate artele se îmbină într-un rezultat complex, iar asta nu este ceva strict contemporan, ci are energia lucrurilor chiar arhaice. Concentrarea pe o singură direcţie de exprimare artistică sau profesională este o boală a epocii noastre individualiste. Dar mi se pare că începem să o depăşim.


Vorbeşte-ne puţin despre experienţa de coregrafie de teatru.

Din experienţă personală, îmi place să lucrez alături de regizori şi cred că mă descurc datorită faptului că mă interesează şi teatrul, şi nu mă gândesc doar în termeni de momente coregrafice într-un context de spectacol de teatru. Din perspectiva coregrafului, ajut dramaturgia spectacolului cu uneltele pe care le am. Până la gesturi, la aranjarea spaţială a actorilor sau a elementelor de decor, până la exprimarea stării prin dans sau mişcare, fie pe muzică sau text, ajut cumva dramaturgia şi viziunea regizorală şi emoţională. Mi se pare o provocare foarte sensibilă, pentru că dacă nu te situezi în aceeaşi viziune, se întâmplă în paralel două spectacole, unul al regizorului şi unul al coregrafului.

Şi atunci, coregrafia pe care o creezi este total subordonată viziunii regizorale?

Eu sunt subordonat total nu regizorului, ci piesei care se montează, iar asta este modalitatea prin care colaborez cu regizorul, dar, bineînţeles ţin cont şi de viziunea lui. Mă las purtat de viziunea piesei, de viziunea regizorului şi apoi intervine viziunea mea. Viziunile mele se transformă în funcţie de cine este regizorul, cum se gândeşte şi în ce mod vrea să monteze un spectacol. Sunt un fel de asistent care lucrează cu unelte pe care regizorul nu le are neapărat. Experienţa de coregraf de teatru m-a ajutat să învăţ foarte multe, prin faptul că lucrând alături de un regizor, urmăresc şi cu ochiul regizorului, şi cu ochiul interpretului, şi cu ochiul coregrafului, ceea ce îmi dă o viziune complexă asupra spectacolului.  

Cât de mult contează prezenţa unui coregraf într-un spectacol de teatru?

Depinde de piesă, de regizor şi de coregraf. Un coregraf, ca să facă parte dintr-un spectacol de teatru, trebuie să fie mai mult decât un coregraf, trebuie să fie un dramaturg modern, un dramaturg de mişcare. Eu, uneori, sfătuiesc regizorul să nu fie mişcare acolo unde îşi doreşte el sau să fie într-o mai mică măsură. Nu urmăresc să fac multă mişcare ca să se vadă munca mea, prefer să mă concentrez la spectacol, nu la prezenţa coregrafiei mele în spectacol. De aceea mă consider partenerul regizorului.

Cum lucrezi cu actorii în momentul în care creezi coregrafia de scenă?

Îmi place să îi urmăresc şi să mă inspir din ei, ajutându-i să ducă la un alt nivel de mişcare ceea ce au. Cu fiecare actor lucrez altfel, în fiecare spectacol lucrez altfel, în funcţie de gând, de piesă şi caut mereu noi modalităţi de lucru. Îmi place să am o relaţie personală, nu numai profesională cu actorii. Mă interesează firul lor dramaturgic şi emoţional, iar în funcţie de asta intervin eu numai dacă trebuie, şi în măsura în care trebuie. Îmi place să mă inspir din fenomenul actor, cum e el corporal, cum e el ca om, cum e el emoţional şi încerc să extrag de la el, fără să intervin din exterior, în aşa fel încât mişcarea să fie unică şi originală. Nu creez forme şi nu vreau să le închid canalele, ci să extind tot ce au ei în interior.

Tocmai ai primit o bursă de doi ani la Teatrul Naţional din Budapesta. În ce constă această bursă?

Pe lângă ocazia de a învăţa şi de a cunoaşte artişti recunoscuţi pe plan mondial, ale căror masterclass-uri le poţi urma, se oferă şansa de a ajuta în toate activităţile teatrului, atât la nivel artistic, cât şi la nivel de management. Practic voi fi angajat al teatrului, alături de încă trei bursieri, şi vom fi mâna dreaptă pentru artiştii care lucrează acolo, în calitate de parteneri în toate proiectele desfăşurate. Şi vom avea, de asemenea, posibilitatea de a propune activităţi. E păcat că în România lipseşte acest fenomen, prin care artiştii originali şi talentaţi sunt ajutaţi. Îmi doresc mult să mi se ofere posibilitatea de a-i ajuta pe cei care trec prin ce am trecut şi eu. Nu mă liniştesc până nu ajung director de teatru şi asta nu pentru mine, ci pentru a oferi ocazia unor artişti să aibă şansa să lucreze, să aibă bugetul necesar pentru creaţie şi să poată trăi din pasiunea lor. 





Articole similare

Lasa un comentariu


Comentarii

Nu exista nici un comentariu la acest articol.