ADN Online - Arta, dans si noutati

Despre

Plagiatul în dans

Plagiatul în dans

de Momo Sanno Peter

Mișcarea, o confirmare vizuală a faptului că trăim, că existăm, dansul, armonia mișcarii.

...5, 6, 7, 8 și 1, 2, 3 privirea peste umăr, 4 plie 5, 6 alunecă la dreapta 7, 8 piruetă dublă... Un nou început de sezon artistic, cu multe spectacole, emisiuni TV, de divertisment, unicate, întâmplări nemaivăzute, știri fenomenale, câte și mai câte.... Cam așa sună publicitatea pentru noul an artistic propus public din România. Cuvintele cam aceleași, Senzațional, Exclusiv, Magic... dar eu unul aștept conținutul. De ce? Pentru că în ultimii ani s-au produs multe concepte artistice care au fost prezentate, mai degraba vândute publicului din România, dar la o atentă vizionare, se poate observa lipsa de originalitate chiar plagiat.

Ce ușor se pot însuși ideile altora, ideile unor artiști care doresc să împartă cu cei ce-i înconjoara o trăire, o iluzie, un gând. Și azi vorbesc de ideile ce iau forma unui dans. Nu durează mult timp ca un asemenea act să prindă viața, și mă refer la actul de a te semna peste opera, bucuria  altui artist, coregraf

Formula este foarte ușoară și foarte la îndemână: accesezi Youtube, înveți mișcările sau aduci laptopul în sala de repetiții, le arați dansatorilor clipul cu pricina și le spui “dansul asta îl invățați" sau "bucățile astea". Și acest gen de așa zisă creație colectivă dar ssssssssstttt, (individuală), împreună cu nivelul scăzut de cunoaștere al publicului față de arta dansului sau a procesului de creație artistică și cu dorința de afirmare rapidă a coregrafilor de duzină, devin o rețetă de succes în show biz-ul românesc.

Atenție se dansează! Pentru mine, pentru tine, cu precădere pentru tine. Tu cel care la început de seară, după o zi petrecută în agitația orașului dorești să te relaxezi, dorești să vezi ceva nou și dai drumul la TV.


Ca tine  sunt mulți alții și printre acești mulți alții mă aflu și eu. Eu care la un sfârșit de seară mă uit la un program de divertisment în dorința de a vedea ce mai este nou, care mai este trend-ul artistic oferit marelui public. Recunosc în mine dorința de a vedea ceva nou, un stil nou de exprimare mai ales când în arta dansului există o multitudine de stiluri. Și asa trec cateva ore, se termină emisiunea și rămân pe gânduri mă simt mințit, furat, înșelat, de ce? Pentru că recunosc în multe coregrafii plagiatul. O succesiune de mișcări din videoclipul ce aparține lui Beyonce sau o bucată de coregrafie dansată în altă emisiune de dans din stărinătate, exemplu “So You Think You Can Dance” sau o idee care are  multe elemente ce au fost deja folosite în alte emisiuni, videoclipuri, ș.a.

După ce-mi trece acest sentiment de înșelăciune încerc să găsesc niște răspunsuri. Care sunt elementele care conduc așa zișii coregrafi să-și însușească munca altora?

 Răspunsurile vin.

Timpul scurt pe care-l ai la îndemână să creezi 2, 3 dansuri pentru emisiunea din săptămâna respectivă, lipsa de imaginație (mai degrabă), confortul (e mai ușor să-ți însușești succesul altcuiva decât să riști să fii blamat), lipsa de competivitate (dacă lucrezi numai într-un cerc restrâns este firesc să ajungi să crezi că ești cel mai bun), nu te simți apreciat de către “șefi"  - orice prezintă coregraful nu este luat în serios căci pe cei de sus nu-i interesează calitatea ci doar rating-ul (dacă merge și așa păi de ce sa ne mai batem capul?!) . Lauda, “ce lucruri frumoase faci, ține-o tot așa, avem rating”.

Vrei să ajungi în vârf cu orice chip, periculos......

Și lista ar putea continua la nesfârșit, căci până la urmă suntem toți oameni, majoritatea căutăm scurtătura și iubim să fim apreciați.

Dar, binențeles că există un dar și nu pot să mă abțin să nu mă întreb? Chiar nu mai dorim să depășim propriile limite și ne mulțumim cu ce este permis? Chiar nu se realizăm că orice lucru are un impact dincolo de zona noastra de confort,  mai ales astăzi când totul se propagă cu o viteză uimitoare. Informația ajunge în locuri cărora nici măcar nu putem să le pronunțăm numele, la oameni pe care nu-i vom întâlni poate niciodată, care sunt dornici să găsească lucruri străine.

Chiar nu mai vrem să fim originali,  vrem doar să mai treacă o zi, să mai facem un ban, să ne mințim și să ne lăsăm mințiti ? Să ne spunem “lasă că merge și așa"?

Doar atât se poate? Să ne mulțumim cu orice și cu cât mai puțin, mai ușor, cu atât mai bine? Sincer, eu unul sper să nu.

De la primul gest începe o călătorie unică pe care fiecare dansator și-o croiește cu migală sau tupeu, cu pasiune, cu respect față de el însuși și de cei toți care participă la actul de a crea, act de a da viață unui gând.

Scena este într-un teatru, pe un platou de televiziune, într-un cerc desenat cu cretă sau un pătrat delimitat de niște obiecte usuale ce au proprietați de colțuri, dar sincer chiar nu contează unde este amplasată, important este ce reprezintă acest loc.

Este o bucată de spațiu unde unele idei infloresc și altele se dizolvă în abisul atotcuprinzător al încercărilor nereușite, neîntelese  sau cu puțin noroc ajung în depozitul de idei ce urmează să fie reciclate, reînviorate, reformate.

Scena este acel spațiu unde ca artist, pășești cu o plăcere inegalabilă, căci acolo poți să fii tu însuți. Acolo  te regăsești după o zi petrecută pe străzi, prin magazine, în autobuze și tramvaie, taxiuri și în vacarmul unui oraș. Sub lumina caldă a reflectoarelor te trezești la viață. Fiecare celulă a corpului participă cu exaltare la tot ce întreprinzi.

Deschizi brațele așa de larg încât dai senzația că vei cuprinde între ele tot ce este în fața ta, în secunda a doua simți cum un picior se desprinde de sol și se ridică la înalțimi dobândite după multe ore de muncă,  pe care dacă le legi într-un șirag se vor întinde pe lungimea de existența a unor ani. Corpul se ondulează, se propulsează într-o multitudine de direcții, se alunecă pe podea, se desprinde de pe ea rămânând susupendat, aparținând altor legi fizice.

În acest spațiu magic, lucruri extraordinare se petrec.

Magia se întâmplă în momentul întâlnirii dintre pasiunea artiștilor și curiozitatea spectatorului, atunci când se întâlnesc cei care au curajul să viseze la lucruri  aparent imposibil de realizat și la cei ce caută adevarul și care doresc să se hrănească cu ceva deosebit.

Și la această întalnire pe lângă dansator participă și luministul, care prin intermediul umbrelor sau a plentitudinii de particule incandescente  de lumina care odată ce ating corpul aflat în mișcare sau în totală abstinență motorica, îmbracă mișcarea. Ca să nu mai vorbim de scenarist, tehnicieni, costumieri, make-up artist... toții participă la aceasta întâlnire între dansator și tine.

Toți dau viață, aduc în prim plan un moment din existența lor. Și când acest moment are ca sursa onestul și dorința de a împărți cu publicul care își dăruiește o părticică din vastul lor timp, frumosul ce stăruie în fiecare dintre ei, Chronos însuși se va opri în loc.

Și împreună visăm, simțim, respirăm, împărțim sincere aplauze, împreună dansăm, ne respectăm unul pe celalalt.

Plagiat, furt artistic și intelectual, violarea unei idei, originalitate, mândria și recunoașterea unicității? Voi decideți, dansatori, coregrafi, producători și public. Împreună decidem ce dorim să împărțim unul cu celalălt. 




Articole similare

Lasa un comentariu


Comentarii

Nu exista nici un comentariu la acest articol.